(istoric) Retrospectivă a prieteniei germano-ruseşti

Cele două state au o tradiţie îndepărtată şi au evoluat în direcţii când convergente, când divergente, fiecare stat încercând să-şi impună hegemonia pe bătrânul continent. Relaţiile au evoluat în funcţie şi de natura socială a celor două ţări, Ecaterina a II-a colonizând mulţi germani astfel putând reduce decalajul din punct de vedere economic, Rusia fiind înapoiată în ciuda ţarilor care au reformat societatea, rămânând în urma Europei de Vest.
Germanii au considerat tot timpul Europa de Est un spaţiu de colonizare care li se cuvine, considerându-se mai degrabă o putere europeană şi nu una mondială.
Problema relaţiilor sovieto-germane şi ale tendinţelor celor două regimuri de a-şi lărgi „spaţiul vital” implică o abordare complexă care a dus omenirea spre dezastru. Înţelegerile sovieto-germane din perioada interbelică au subminat Europa, apropierea dintre cele două puteri a fost favorizată prin faptul că ambele state se considerau victime ale tratatul de la Versailles.
Ralaţiile dintre guvernul burghez al Germaniei şi cel bolşevic au fost iniţiate încă din timpul primului război mondial, când Marele Stat Major al Reichwerh a racolat şi sprijinit financiar pe bolşevicii conduşi de Lenin cu scopul de a declanşa convulsii sociale în Rusia, pentru a o scoate din război şi astfel armata germană să-şi concentreze forţa militară pentru a zdrobii armatele franco-britanice de pe frontul de Vest, astfel după preluarea puterii de către bolşevici, germanii au impus prin Pacea de la Brest-Litorvsk condiţii grele Rusiei, dar au fost acceptate în alb de Lenin.
Izolarea Rusiei sovietice de către, Aliaţi şi umilirea Germaniei la Versailles, puterile democratice fără voia lor, a impins pe germani în braţele ruşilor bolşevici. Cooperarea la început a fost iniţiată de Marele Stat Major german care a întreţinut relaţii din cele mai diverse cu Statul Major al Armatei Roşii, această cooperare a fost legitimată prin semnarea unor convenţii militare, instalarea de fabrici de armament pe teritoriul sovietic şi folosirea acestor produse în beneficiul ambelor forţe armate.
Punctul oficial al reluării relaţiilor diplomatice rămâne Rapallo, ţările semnatare renunţă reciproc la datorii, se restabilesc legăturile diplomatice, Rusia sovietică ieşind din izolare, iar Germania va folosi acest pact ca un mijloc de şantaj în politica ei de putere centrală a Europei, vrând astfel să-i fie anulate prevederile de la Paris.
Rezultatul apare îmediat, efectul Rapallo sperie Occidentul democratic astfel, Germania va obţine la Locarno, în 1925 acordul puterilor Occidentale pentru o eventuală anulare a graniţelor din estul Germaniei. Dar imediat, la reacţia URSS-ului, Germania va semna cu puterea sovietică un pact de neagresiune, în 1926 astfel se demonstra clar că legăturile dintre ţările semnatare cunosc o evoluţie ascendentă, benefică ambelor state. Acest pact va mai fi actualizat în 1933, cu toate că în Germania venise la putere Hitler, a cărei propagandă anticomunistă şi antievreiască erau punctele forte care l-au ajutat să ajungă la putere. Acest pact nu a fost niciodată denunţat, deşi relaţiile dintre ţări s-au deteriorat continuu.
Condiţiile primului război mondial a făcut ca în Rusia, Italia, Germania să se impună autoritarismul politic, dictatura cu consecinţe nefaste pentru sistemul democratic, pentru fiinţa umana pentru valorile secolului XX. Victoria comunismului pusa în tandem cu dezvoltarea fascismului, generic înrudite asemănătoare din punct de vedere politic.
Una propăvăduia ura de clasa a fost impulsionata determinând prăbuşirea valorilor si orânduirii din Rusia ţarista. Mişcările sociale au sesizat conceptul de conceptul de justiţie socială şi care proclama organizarea de stat ca instrument de valoare sociala. Comunismul a fost conceput ca un mesaj de emancipare sociala, de unde şi atracţia, spre el a unor intelectuali marcanţi din Occident dar s-a risipit atunci când Lenin şi Stalin au arătat lumii doar Gulag-uri. Ipocrizia, minciuna, prăpastia dintre cele expuse în Constituţia din 1936 şi realitate, epurările masive din toate compartimentele societăţii, groaza au lăsat lumii un gust amar despre egalitatea ce o promovau şi metodele care impuneau acest lucru. Toţi cetăţenii URSS, erau egali doar în fata morţii în afara de Stalin care le dicta şi care le ţinea evidenţa. În schimb naţional socialismul a venit la putere prin mijloace democratice şi s-a impus în Germania datorită geniului oratoric a lui Hitler.
În perioada aceea, prima Führerprinzip la toate nivelele statului şi societăţii, discriminarea rasială, purificarea rasială toate în aceleaşi timp a fost parte a ideologiei, dar şi practicii. Lenin şi Stalin priveau dezvoltarea societăţii umane prin prisma luptei de clasa, doar ca o lupta a claselor politica nefasta unanima, prin uciderea elementelor capabile refractare regimului. Consolidarea ambelor regime s-au realizat prin crime abominabile, desfiinţarea sistemului democratic, pluripartidismului, a libertăţilor, prin nesocotirea absoluta a fiinţei umane, afinităţile sau conturat de la sine. Cei doi dictatori se refereau la aspecte antebelice-pangermanismul si panslavismul- din care derivau intenţii imperialiste. Strategiile au urmărit strict cunoscutele proiecte de cucerire, trasate de mişcările pannaţionaliste, n-au ezitat să-şi facă datoria faţă de ideologia mişcărilor naţionaliste sau să le imite lozincile. Anglia şi Franţa ceea ce era grav nu erau pregătite de război in comparaţie cu Germania, Franţa era cotata în primul deceniu ca având cea mai puternică armată din Europa ceea ce era complet eronat, criza demografică şi financiară a lăsat urme adânci care s-au repercutat negativ în toata perioada interbelică. Puterea ei militară s-a observat în timpul crizei renane când armata franceză a rămas inertă, nu putea întreprinde nici o acţiune militară fără Anglia, pe deoparte Imperiu Britanic cu o stabilitate mult mai buna beneficiind de colonii şi de o flota puternica, propunând principiul balanţei între popoare a subminat hegemonia Franţei. Paradoxul venea atunci când puterile occidentale nu voiau conflict cu Uniunea Sovietica, Franţa era conştientă că în primul război mondial a fost salvata de intervenţia rusă în Prusia Orientală care a depresurizat frontul de Vest, dar Stalin avea vădite rezerve şi suspecta puterile din Occident ca vor sa abată furtuna germană spre Est.
Semnarea pactului de neagresiune sovieto-german în 1939 şi anexa secretă privind împărţirea sferelor de influenta numit după mulţi diplomaţi actul de brigandaj al secolului XX a deschis poarta celui mai necruţător război din istoria lumii.
Adolf Hitler l-a vrut pentru obţinerea spaţiului vital necesar Germaniei pentru a domina Europa si chiar dincolo de aceasta, i-ar Stalin pentru a declanşa revoluţia mondiala un fel de spaţiu vital în variantă sovietică. Deosebirile dintre cele doua regime nu au constituit a fii de netrecut, ba mai mult i-a apropiat teritoriile pe care le puteau avea fără sa folosească prea multa forţa numai simpla înţelegere dintre ei a făcut impracticabila orice intervenţie a altei puteri terţe între ei mai ales ca o parte mare din Europa era cuprinsă între ei sau statele lor satelite.
Totul nu a ieşit aşa cum a vrut Hitler, Germania a pierdut războiul cu Coaliţia antifascistă din care făcea parte şi Uniunea Sovietică care după ce a dus greul războiului cu hitleriştii, deşi devastată de invazia nazistă ea a reuşit să ocupe o parte din continent care le va impune sistemul socialist în urma unui acord de procentaj cu premierul britanic Wiston Churchil. Al doilea mare război al omenirii a început cu o delimitare de sfere de influenţă şi s-a terminat tot cu o împărţire de sfere de influenţă singurul exponent comun la aceste împărţiri a fost Uniunea Sovietică aceasta este ironia continentului european.