marți, 30 decembrie 2008

Factori si motivatii ce influenteaza dezvoltarea agroturismului

Activităţile turistice în spaţiul rural funcţionează în fermele şi pensiunile rurale cu activităţi agricole variate, de mici dimensiuni, care dispun şi de un cadru natural atractiv şi de implementarea mai activă a administraţiei publice locale în asigurarea infrastructurii, a unor minime servicii comerciale, de agrement, sănătate.
Intensitatea activităţilor de agroturism, constituie o rezultantă a multitudinilor de factori care în permanenţă se modifică la nivel local, naţional şi mondial.
Principalii factori sunt legaţi de: nivelul de dezvoltare economico-socială a ţării sau a anumitor regiuni consacrate, acest factor fiind concretizat prin produsul naţional brut pe locuitor; preţurile si tarifele practicate în cadrul cheltuielilor directe şi indirecte în deplasările ocazionale pentru agroturism; oferta turistică în mediul rural, care, prin calitate şi diversificare poate atrage turiştii în anumite regiuni; progresul tehnic cu referire, mai ales, la posibilităţile de deplasare a turiştilor în diferite regiuni; mutaţiile geografice şi îmbinarea acestora cu circulaţia turistică rurală; creşterea gradului de urbanizare, ce generează nevoile de recreere a populaţiei în mediul rural; cheltuielile mai reduse ale turismului în mediul rural comparativ cu deplasările turistice în cadrul altor areale turistice cu renume din ţară şi străinătate.
Progresul înregistrat în transporturi, prin care se pot diminua substanţial influenţele negative ale factorului timp-distanţă şi se poate amplifica ponderea călătoriilor turistice pe distanţe lungi şi chiar în cadrul unor sejururi în mediul rural. Este pusă în discuţie existenţa unor reţele de drumuri modernizate în satele româneşti. Amploarea industriei automobilelor, nivelul de echipare a traseelor rutiere acţionează în mod deosebit şi în direcţia formei de turism rural (distanţele de transport şi la starea drumurilor). În utilizarea timpului său liber, turistul doreşte ca durata transportului până la zona (regiunea) aleasă pentru petrecerea timpului liber (sejurului) să fie cât mai scurtă.
Raportul între cerere şi ofertă în cadrul pieţei agroturistice este permanent supus modificărilor. Aceasta problemă este însă strict legată de produsul agroturistic, a cărui cerere este dominantă, dar la care se cere şi o calitate din ce în ce mai bună, pe care oferta nu reuşeşte întotdeauna să o satisfacă (gradul de confort oferit de locuinţe şi elementele auxiliare, cum sunt transportul, excursii, activităţi de agrement şi bază materiala adecvată, alături de atitudinea psihică a săteanului de a atrage orăşeanul în activităţile specifice - considerate tradiţionale - în mediul rural).
Ciclul de sezonalitate în activitatea turistică este o problemă, prin implicaţiile provocate de concentrarea sezonieră a activităţii turistice în anumite perioade ale anului. În agroturism o bună parte din timpul perioadelor de sejur corespunde cu activităţile din agricultură, uneori chiar suprapuse cu campaniile agricole. Deci se pun probleme de ordin cantitativ al atenuării sezonalităţii, al prelungirii perioadei de sejur turistic, dar şi din punct de vedere calitativ al menţinerii şi creşterii nivelului calitativ pentru produsul turistic. În perioadele considerate nefavorabile este necesar ca prin politici şi strategii adecvate să se compenseze diminuarea atractivităţii factorilor naturali cu elemente suplimentare de atractivitate, prin menţinerea cererii de servicii turistice la un volum şi nivel corespunzător.
Elementele de propagandă şi informare turistică au un rol deosebit în cunoaşterea ofertei turistice în mediul rural. Ca atare, pentru turistul potenţial se pune problema de a cunoaşte efectiv oferta turistică într-o formă obiectivă, produsul turistic. Acolo unde aceste elemente sunt cunoscute există şi o extindere şi chiar o permanentizare a agroturismului. La aceasta se poate adăuga poziţia slabă de negociatori pe piaţa turistică a locuitorilor din mediul rural, generată de lipsa informaţiilor privind cererea de produs turistic. Acesta nu poate face previzionarea activităţilor turistice proprii, cu posibilităţi de apariţie a riscurilor pentru producătorul agricol.
Problema circulaţiei turistice în mediul rural este foarte mult influenţată de elemente de natură sociologică, cu referire la sporul şi veniturile populaţiei, structura pe vârste, elemente care imprimă o anumită predilecţie în atracţiile rurale.
Problema raportului dobânzi-investiţii, este sesizată de necesitatea înfiinţării sau modernizării obiectivelor de investiţii aferente agroturismului, dar şi a posibilităţilor de acordare a sumelor necesare, acestea constituind elemente care condiţionează dezvoltarea agroturismului. În frecvente cazuri, producătorii agricoli din zonele cu vocaţie turistică, evită preluările de credite, tocmai datorită unor dobânzi exagerate.
Creşterea disponibilităţii de timp liber se datorează reducerii săptămânii de lucru, a mărimii duratei concediului de odihnă, a posibilităţilor de fragmentare a vacanţei, a interpunerii unor perioade de inactivitate, datorită sezonalităţii producţiei unde îşi desfăşoară activitatea turistul potenţial, ducând la amplificări ale cererii pentru agroturism.
Creşterea veniturilor individuale se datorează noilor condiţii de muncă, dorinţei de permanentizare a forţei de muncă în marile firme, derularea a 1-3 activităţi aducătoare de venituri suplimentare, dezvoltarea unor condiţii de muncă alternative la domiciliu care reduc costurile şi cresc posibilităţile de retribuire.
Creşterea nivelului de cunoaştere şi educaţie datorată reformelor din sistemul de învăţământ, de toate gradele, asociate cu explozia multimedia. Astfel, se constată un interes mai mare pentru cunoaşterea patrimoniului natural şi antropic al zonelor rurale. În acest context, locuitorul spaţiului urban devine un turist tot mai atras de perspectiva recreerii în spaţii naturale deosebite, relaxante, originale;
Perfecţionarea industriei de echipament turistic şi sportiv, în sensul că gospodăriile rurale pot achiziţiona ustensile, aparate casnice, sportive care să faciliteze realizarea unor servicii de cazare, alimentaţie, agrement de calitate şi cât mai variate. Aplicarea celor mai noi inovaţii din ştiinţă şi tehnică face ca aceste echipamente să permită derularea unor multiple activităţi turistice, asigură confort, independenţă şi securitate personală sporită;
Creşterea populaţiei de vârsta a III-a se datorează îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, a posibilităţilor de îngrijire a sănătăţii, a reducerii timpului de muncă, elemente care vor determina o creştere a cererii de noi călătorii turistice, de petrecere a unor vacanţe în mediul rural, din diferite motive – sănătate, buget personal modest, experienţe inedite, cadru natural pitoresc şi relaxant;
Dezvoltarea parteneriatului dintre administraţia publică locală şi domeniul privat, fapt care are un rol deosebit de important în condiţiile în care a avut loc procesul de descentralizare a activităţii turistice şi creşterea treptată a autonomiei activităţilor locale.
Factorii şi motivaţiile psiho-sociologice sunt din ce în ce mai luaţi în considerare. Este vorba de atracţia faţă de elementele patriarhale din mediul rural, dorinţa de a cunoaşte natura, tezaurul cultural-folcloric, elementele de agrement şi animaţie oferite de vocaţia unei zone rurale în anumite perioade ale anului. În acest context se îmbină motivaţiile estetice (nevoia de frumos, ordine, armonie, naturaleţe, etc.) cu curiozitatea de a culege informaţii asupra ospitalităţii populare, artizanat, ritualuri, toate acestea având o influenţă indirectă pentru turistul potenţial, (terapia anti-stress).
Conştientizarea nevoii de a duce o viaţă sănătoasă: conceptul este în continuă ascensiune şi în cadrul traiului sănătos, recreerea activă joacă un rol extrem de important. Mişcarea şi sportul sunt elemente importante în strategiile de accedere la o viaţă sănătoasă. Zonele rurale sunt bine plasate pentru a permite recreerea în mijlocul naturii, prin plimbări, ciclism, ascensiuni. Mediul rural este considerat a fi sănătos, tonificând organismul prin aerul curat, mediul nepoluat şi traiul liniştit, lipsit de condiţiile majore de stress.
Pacea şi liniştea, sunt din ce în ce mai căutate de turişti. Nu este un fapt surprinzător, dat fiind înaltul nivel de stress mental , psihic suportat de majoritatea populaţei urbane. Un studiu asupra pieţei turistice a relevat faptul că deconectarea, relaxarea şi odihna au fost principalele motivaţii a celor ce doreau să plece în vacanţă. Acest argument a fost invocat de 66% dintre subiecţi; 47% doreau schimbarea mediului şi o experienţă în natură, iar 32% căutau aer curat şi mediu nepoluat. În plus este evitată aglomeraţia din staţiunile de vacanţă, asemănătoare în cele mai multe cazuri cu cea din marile oraşe.
Populaţia de vârsta a III-a este în continuă creştere. Pe plan internaţional, în special în statele dezvoltate, populaţia activă iese la pensie din ce în ce mai devreme, dar aceste persoane rămân active şi peste vârsta de 70 de ani. Interesul în creştere faţă de alimentaţia naturală şi raţională, este un factor de atracţie ce se manifestă tot mai pregnant pe piaţa internaţională. Vacanţa la ţară asigură, într-o proporţie covârşitoare, o alimentaţie ecologică, sănătoasă, din ce în ce mai rară sau mai scumpă în mediul urban. Preparatele proaspete, în general mai simple şi gătite în mod tradiţional, sunt mai aproape de bucătăria “ca la mama acasă”, de care mulţi turişti îşi amintesc cu nostalgie. Vacanţele în mediul rural, sunt apte să capitalizeze aceste tendinţe ale consumatorilor, deoarece reprezintă sursa unei alimentaţii raţionale, cu alimente de calitate.
Agroturismul este benefic pentru copii nu numai prin posibilitatea de a oferi o alimentaţie naturală, cu alimente proaspete şi de calitate, ci şi datorită relaţiilor pe care le mediază între copil şi natură. Vacanţele la ţară permit copiilor nu numai cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor, ci şi cunoaşterea directă a florei si faunei. Majoritatea copiilor din mediul urban nu cunosc animalele decât din cărţi şi fotografii. Ei au acum posibilitatea să-şi lărgească cunoştinţele în mod direct, stabilind relaţii afective cu animalele (câini, cai, pisici). Jocul, în care parteneri sunt copilul şi animalul, reprezintă o sursă de descărcare şi echilibrare psihică pentru copii, de multe ori o metodă terapeutică.
Păstrarea unui segment de agricultură tradiţională în condiţiile în care în ţările dezvoltate populaţia rurală reprezintă doar 15-20% din cea totală, se pune problema susţinerii unor activităţi agricole care să permită stabilitatea şi viabilitatea satelor.
Din însumarea tuturor factorilor, rezultă că agroturismul poate aduce o plusvaloare prin:
* Susţinerea şi dezvoltarea zonelor rurale cu reale valenţe turistice, valorificând eficient şi durabil resursele naturale, cultural-istorice, tradiţiile şi gastronomia locală precum şi toate celelalte bunuri şi servicii ale comunităţii rurale;
* Realizarea unui produs turistic de marcă, care să exprime notorietate, să sprijine păstrarea şi promovarea identităţii locale;
* Asigurarea unei dezvoltări regionale şi locale durabile.

Un comentariu:

miha spunea...

nice...si f f interesant